Muzeul Etnografic “Dumitru Bunea”

În mai 1980 – după şase ani de acumulări intensive – la Liceul Tehnologic Agricol ” Mihail Kogălniceanu “, Comuna Miroslava, Judeţul Iaşi, a luat fiinţă Muzeul Etnografic al Agriculturii Moldovei.

Muzeul a funcţionat ani de zile în doar trei săli ale palatului Sturdza (monument istoric de arhitectură nobiliară din sec. XVIII) ; astăzi muzeul este extins în douăsprezece spaţii diferite – dintre care unele de foarte mari dimensiuni – ocupând practic în întregime palatul menţionat.

Pasiunea pentru etnografie a autorului acestor rânduri – considerată de mulţi ca o extravagantă sau un hobby tolerabil – după acumulări de peste 25 de ani a data Iaşi-ului ( şi departamentului ” Mihail Kogălniceanu ” care-l reprezinta în cadrul ASTRA), prin dimensiunile expoziţiei permanente şi ale colecţiei strânse cel mai mare muzeu şcolar etnografic din România.

În colecţiile muzeului nostru vor putea fi întâlnite piese de mare interes şi valoare pentru ilustrarea universului – artistic şi utilitar al ţăranului român din centrul Moldovei.

Realizarea expoziţiei permanente a fost făcută cu concursul specialiştilor de la Muzeul Etnografic al Moldovei – Complexul Iaşi, şi s-a concretizat în şase secţii distincte, respectiv :

a) secţia – ” Unelte agricole pentru cultura mare ” ;

b) secţia ” Zootehnia în Moldova “;

c) secţia “ Industrie casnică în Moldova” ;

d) secţia “ Portul popular din Zona Iaşi” ;

e) secţia “Centre ceramice tradiţionale din Zona Iaşi” ;

f) secţia “Istoria şcolii şi a învăţământului agricol românesc din Moldova”;

În scopul punerii în siguranţă a celor mai valoroase piese din colecţie, pe baza selecţiei specialiştilor, circa 1500 de piese au fost donate de muzeul nostru – unora dintre cele mai reprezentative muzee etnografice din România : Muzeului ASTRA – Sibiu, Muzeului Etnografic – Iaşi, Muzeului Etnografic al Banatului –Timişoara, precum şi Muzeului Etnografic Chişinău.

Piese din colecţie au ajuns, pentru diferite perioade de timp, la expoziţii de artă populară românească organizate în spaţii etnice şi culturale îndepărtate de noi precum: Japonia, SUA şi Australia.

De asemenea, muzeul se mândreşte cu faptul că vizitatorii muzeului nostru provin nu numai din diferite ţări ale Europei, dar şi din SUA, Africa, Australia şi Asia.

Autorul acestuia, Dumitru Constantin Bunea a militat timp de 26 de ani pentru ideea obligativităţii înfiinţării de muzee şcolare – în mod special în şcolile rurale – ca soluţie practică superioară pentru salvarea de la distrugere a unor bunuri cultural – materiale locale specifice poporului nostru, pentru educarea tinerilor în spiritul preţuirii valorilor naţionale şi promovării patriotismului autentic.

Considerăm că ASTRA în întregul său, departamentele acesteia, trebuie să propună MEC şi Inspectoratelor Şcolare introducerea obligativităţii realizării în fiecare şcoală, după posibilităţi, de muzee şcolare proprii, care să strângă, să adăpostească şi să salveze de la distrugere bunurile naţionale tradiţionale copleşite de bunurile de consum depersonalizate, aduse de tehnologia şi economia de azi, Muzeul şcolar după 1990 devenind o pradă facilă pentru fel de fel de pretinşi ” colecţionari ” ; de fapt trepăduşi – samsari de ” obiecte de artă “, care au jefuit fără alegere, pe câţiva bani sau direct prin furt: şcoli, sate, biserici şi gospodării ţărăneşti, aprovizionând consignaţiile marilor oraşe şi pretinşii ” investitori străini “.

Volumul cel mai mare de obiecte de artă ţăranească – mobilier, port, icoane, ceramică veche – colectat pentru ” export ” la nivelul României a fost realizat de o categorie numeroasă de ” experţi ” bruneţei şi neştiutori de carte, care, cu căruţele, au golit Banatul, Ardealul şi Moldova şi au aprovizionat pe cei care cu trenul sau cu tirurile au contribuit la a face patrimoniul naţional mult mai suplu !!!

Muzeul şcolar rural apare ca o speranţă de a salva de la distrugere sau înstrăinare definitivă valorile material – tradiţionale ale ţăranului român ce au mai scăpat din ghearele ” valorificatorilor ” de ocazie precum şi de a contribui la redeşteptarea demnităţii naţionale a respectului şi a consideraţiei autentice pentru ce au reuşit să realizeze – artistic şi utilitar – înaintaşii noştri în satul românesc.